Nu am ştiut cât te iubesc până să te reîntalnesc.
Am observat de-a lungul timpului ca uităm. Suntem într-o continuă mişcare şi uităm. Uităm întâmplări, uităm gesturi, uităm gusturi, arome, uităm vorbe rostite sau auzite, uităm emotii.
Eu uitasem de tine. Te-am regăsit după atâta vreme şi erai încă un străin pană când ai început să râzi. A ieşit soarele şi mi-am amintit într-o fractiune de secundă că uneori te admiram cât de frumos erai vara, învăluit de razele calde şi strălucitoare. Imi amintesc mirosul de primăvară şi de flori de vişini proaspăt înfloriti.
Imi amintesc cât te iubeam iarna când ningea peste tine. Si ploile de toamnă…ploile care ne udau pe amândoi, ploile reci şi nostalgice… Emotia regăsirii m-a cuprins dintr-o dată şi mi-am amintit detalii despre noi din vremuri care par a fi dintr-un film vechi. Eu eram pe atunci printesa ta şi nu-mi imaginam că te voi părăsi vreodată. Tu ştii că nu-mi imaginam viata decât cu tine?
Te-am părăsit iubitul meu, Braşovul meu, oraşul copilăriei şi al tineretii mele. Oraşul în care am învătat să merg, să vorbesc, oraşul în care am învatat să iubesc. Strădutele tale pietruite au acelasi farmec şi serile de vară au aceeaşi aromă. Aleile de sub Tâmpa au rămas la fel de romantice. Chiar şi clădirea în care mi-am petrecut primii ani de şcoală a rămas acolo unde o ştiam. Are o culoare vie şi proaspătă dar în esentă e neschimbată. La fel e şi sufletul meu. Si cu cât îmi amintesc mai multe despre noi cu atât îmi doresc mai mult să mă întorc la tine.
Călătorim mereu şi suntem într-o continuă mişcare pentru că ne este frică să ne oprim. Ne temem de regretele care ar putea să ne ajungă din urmă, ne temem de regăsiri, ne temem de amintiri. Dar oricât de tare am fugi rămâne mereu o umbră în urma noastră pentru că marile iubiri nu se uită niciodată!