Poti intra printre nemuritori si cu fundul inainte
Se-aude ca beizadelele de bani gata, alimentate financiar de parintii cu coturi ascutite si conturi rotunde, si-au gasit, asta vara, pe plaja marii, o distractie “cool”: agatarea femeilor maritate. Tipii “scanau” cearceafurile, identificau un cuplu tanar, sarac (nu e greu de gasit), si se faceau pariurile: care dintre ei ii va sufla, de sub nas, amaratului ce se prajea la soare, nevasta. Si, povesteste unul dintre acesti “cuceritori”, nici una dintre doamne nu rezista banului-babanului. Totusi, imposibil de convins prin puterea lovelelor a fost o tanara invatatoare. Femeia a tinut piept ofertelor care mai de care mai garnisite.
Dar, intr-un tarziu, dupa ce a descantat-o cu sarg, unul dintre pariori a prins o coarda sensibila: invatatoarea scria poezii. Iar visul ei era sa publice o carte. Si “vanatorul” a tras-o de respectiva coarda si i-a promis ca ii va sponsoriza volumul de debut; dar ca ea va trebui sa i-l citeasca. Fara martori! Asa ca seara, dupa ce l-a vrajit pe barba-su ca e “in mana“ si ca merge sa scrie, poetesa s-a intalnit, pentru… lectura, cu sponsorul. “Curva dracului!” – am putea exclama in cor, scandalizati. Insa dorinta de a-ti vedea numele pe-o carte, mai ales cand e prima, nu are, iata, nici un fel de oprelisti. Vanitatea de a fi creator, de a intra, intr-un fel sau altul, in randul nemuritorilor, zace, probabil, in fiecare om. Iar la un moment dat rabufneste si scoate la suprafata aur. Sau namol.