De Citit : Editoriale

Un stil inalt-parodic

| 03 iunie

Nevasta la putere e o fabula feminista preluata din teatrul comercial al anilor ’70 si reconfigurata, intr-un stil inalt-parodic, ca vehicul pentru diva Catherine Deneuve.

Atunci cand un tiranic patron de fabrica din Franta anului 1977 e fortat sa-si ia concediu de odihna (in urma unor negocieri contondente cu muncitorii pe care-i exploateaza), sotia lui (Catherine Deneuve) preia conducerea. Nimeni n-o banuieste capabila de mai multa initiativa decat ar avea un bibelou (unul intrat in posesia sotului odata cu fabrica, pe care tatal ei a intemeiat-o), dar, sub regimul ei luminat-"maternalist“, atat afacerile, cat si vietile muncitorilor infloresc asa cum n-au inflorit niciodata sub tirania fostului patron si nici macar sub paternalismul benevolent al intemeietorului. In plus, pe masura ce trecutul ei iese la iveala, se intelege ca eroina n-a lasat niciodata ca indatoririle ei burgheze de "stapana a casei“ s-o limiteze ca fiinta sexuala. Un lider comunist local (Gérard Depardieu), care i-a fost candva amant, n-a mai iesit niciodata de sub vraja ei, pe cand ea, neimpo­varata de asemenea sentimentalisme conventionale, intra in politica impotriva lui si-l bate. E irepresibila. Inainte de a fi un film, Potiche a fost o comedie de bulevard care s-a jucat cu succes pe scenele franceze, pe la 1980.

Versatilul regizor François Ozon ia aceasta mostra de teatru facil – inconfundabil datat si incurabil burghez in fudulia cu care afiseaza atitudini frivol-"progresiste“ fata de razboiul sexelor si al claselor – si ii scoate in evidenta cu dexteritate atat teatralismul, cat si côté-ul de epoca. Cum ar veni, pune totul intre ghilimele, de la cromatica, muzica si montaj (in care imita cu precizie unele ticuri ale cinematografului comercial din anii ’70) pana la propria lui idolatrie fetisista fata de diva Deneuve (idolatrie in care dizolva continu­tul ideologic al piesei).