De Citit : Editoriale

Umbrele umbrei

| 04 iulie

Fac intotdeauna plus

Ajung in Moscova. Nu stiu ce ma asteapta desi linistea interioara imi e la un etaj practic. Stiu de ce am venit, dar nu stiu cum o sa fie. Am venit sa vad comemorarea sau aniversarea, de asta nu sunt sigur, a nu stiu cati ani de la revolutia lor anticomunista. Au insa un mod ciudat de-a si-o petrece. Practic, in timp ce noi ne plimbam pe strazi calmi si in siguranta, rusii, in marea lor parte femei si copii, alergand in graba sa se salveze, sunt impuscati si haituiti pe caldaram de un dusman invizibil. Ne uitam curiosi cum alearga si cum, pentru a nu se uita niciodata niste evenimente crunte, acestea sunt retraite, reinfaptuite. A fost un vis de-al meu.

Ciudat vis. Si cand m-am trezit m-am gandit ca nu doar tarile fac asta. De multe ori, ne retraim ranile, ca sa invatam ceva din ele si o facem cu o durere reala. Le tinem astfel deschise, de frica de-a nu mai avea deloc trecut. Unii dintre noi suntem atat de adanci si de complicati ca avem putine alternative. Putem ori sa uitam tot, dar atunci ne uitam si pe noi, ori sa nu uitam nimic si sa ne doara. Ne dorim sa putem cerne propriul trecut, sa alegem boabele sanatoase din noi, dar munca pare nu doar migaloasa ci si aproape imposibila cand alegi sa iti torni peste tine graul amintirii in speranta ca, odata si-odata, o sa-ti incolteasca viitorul. Ai vrea sa alegi bob cu bob, ai vrea sa te dezlegi nod cu nod si te trezesti ca gramada e atat de mare ca nu mai lasa loc de lumina. Iar in ceas de seara, alesul e cu-atat mai greu.
Dar nu esti singur pe lume. Nu, nu te poate ajuta nimeni la munca asta, ti le stii tu pe-ale tale, dar exista un secret. In graul trecutului, atat de coplesitor, exista lumina. Sub marea tot mai densa din tine, exista o lumina. Pentru ca toate culorile, amestecate, fac intotdeauna alb. Si umbra intunericului este, mereu, alba. Asta e secretul. Intunericul nu este, pe cand trecutul da.