De Citit : Editoriale

Umbra pamantului

| 25 martie

Adolescenta incepe duminica.

Se hlizesc tustrei cu gura pana la urechi. In jurul preotului se invarte o musca invincibila. Slujba taraganeaza. Baietii gasesc prilej sa chicoteasca, sa se-mpun­ga, sa se ciupeasca… Mai vine cate o palma din cer si face plici pe cres­tetele asudate. Dar nu pentru mult timp. Cand cascatul general indoaie toate cefele, la unison, ridicand priviri impaienjenite in slava tavanului, cei trei o zbu­- ghesc afara. Si acolo incepe povestea. Umbra celui mai inalt o carmeste brusc, paraseste grupul si se protapeste in raspar fata de cele doua surate cuminti, care respecta legile fizicii. Sau ale opticii. Baietii se uita cu gura cascata. Umbra buclucasa sta in soare si se sprijina de peretele jupuit al bisericii.
— Cum ai facut, Ilie? intreaba cel mai mic. Mama, ce smecherie!
Inaltutul se infurie. E umbra lui si il face de ras. Umbra se catara pe perete si imbratiseaza burlanul. Baiatul se inroseste tot, fara sa bage de seama cum se uita la el tovarasii lui – ca la un zeu. Ridica pumnul amenintator. Umbra ii trimite un semn smecheresc, cu doua degete la tampla. Baiatul asuda de ciuda. Ochisorii melcilor il privesc cu repros, dulaul cel batran maraie de rusinea lui. De fapt, in afara de prieteni, nu e nimeni sa-l vada ca-i mai cu mot. Alearga tustrei spre poarta, s-o prinda, iar umbra le pune piedica, gonind impotriva. Baiatului i se pare ca pricajitii aia doi se prefac doar ca-l ajuta. Pune mana pe o piatra. Umbra se da peste cap si arunca piatra in fantana. Inaltutul se opreste, pierdut, rasufland greu. Chiar atunci iese din casa parohiala Smarandita popii, ducand un lighean. Tustrei se opresc locului si-si pun mainile la ochi. Doua umbre se opresc si ele. Numai umbra cea lunga se ridica-n doua picioare, ii tine calea si o saruta, fara nicio rusine, pe gura.