Senzational de trist!
Ieri dimineata am iesit din blocul poporului, si m-am indreptat spre metroul poporului. Era soare, frumos, cald. Dumnezeu a dat vreme buna, unui popor bun. O toamna blanda, a intregului popor. Razele soarelui mangaiau crestetele tuturor. Adica ale poporului. Parcagiii poporului zambeau larg, politistii poporului dirijau circulatia, magazinele poporului isi deschideau portile, postasii poporului plecau prin cartierele poporului, cu gentile pline de pensiile poporului. Toata lumea zambea, pentru ca primul mare combinat al poporului fusese redat poporului. Copiii poporului se zbenguiau in curtile scolilor, iar muncitorii incepeau fericiti ziua de lucru, cu gandul la toate celelalte avutii ale poporului, care urmau sa revina exact in locurile de unde plecasera. La popor. Prosperitatea poporului nu mai era o vorba in vant. Se facuse primul pas. Mic, pentru Salvatorului Poporului. Dar mare, pentru poporul insusi. Frunzele lovite de paloarea toamnei se retrezisera la viata, refuzand parca sa mai cada din copacii poporului. Motoarele de la masinile poporului torceau mai cu sarg, iar celebrele claxoane ale poporului urlau mult mai pline de entuziasm decat intr-o zi obisnuita. Strazile erau pline de popor. Ce sens mai avea sa mergem la lucru? In calitate de popor improprietarit cu toate avutiile, se cheama ca eram deja bogati. Prin urmare, incepeam noua viata a poporului cu o zi libera. Artistii poporului au iesit pe strazi sa spuna glume, epigrame, poezii,si sa cante cantecele favorite ale poporului. Ce frumoasa era bucuria simpla, curata, a poporului.
Pana azi dimineata, cand poporul s-a trezit din nou sarac. Combinatul nu mai e al poporului. Cred ca va fi dat, pana la urma, unui alt popor. Nu-mi dau seama ce se-ntampla. Cred ca cineva face misto de poporul nostru.