De Citit : Altele

Taina lui Castravete – de Robert Serban

| 26 iunie

O să mănânci căruțe cu fân pe lumea ailaltă…

Era poreclit Castravete din cauza aia. Însă doar Iliuță Popa și Costică Hațeganu, cei doi foști colegi de școală, știau exact de ce. Și mai știau că prietenul lor putea să fie o legendă în viață dacă nu s-ar fi s-a însurat repede, la 20 de ani, imediat după armată, și dacă n-ar fi rămas așa, însurat, toată viața. Dar nici asta n-ar fi fost o mare brânză, fiindcă numai în ziua de azi divorțează oamenii mai des decât se căsătoresc. Însă Castravete a fost ușă de biserică. Sfântul sfinților! Iar asta îi făcea pe cei doi bătrânei, Iliuță și Costică, să-l tot întrebe, ori de câte ori se întâlneau pe la clubul pensionarilor: „Ce dracu’ mă, Castravete, a fost în mintea ta? Cum, mă, să ai tu așa ceva și să nu folosești decât acasă?” După atâta amar de ani, omul nu le mai dădea apă la moară, ca pe vremuri. Fie schimba vorba, fie trăgea o înjurătură, fie se ridica și pleca. Nu se supăra pe prietenii săi din copilărie, deși îi rugase de mii de ori să termine cu prostia asta.

Într-o vineri, Castravete a căzut la pat. Seara, Costică și Iliuță au fost la el. Era cam vânăt și nici nu respira bine. Venise Salvarea, medicul i-a ascultat inima, plămânii, i-a luat tensiunea și i-a spus că e de la căldură. Să stea în casă și să se odihnească. „N-ai nimic, decât niște… bătrânețe”, l-a încurajat Ilie. „Ba eu cred că mă duc…” „Nu te duce, Castravete, că o să mănânci căruțe cu fân pe lumea ailaltă, câtea una pentru fiecare femeie cu care n-ai fost. Da, zău, mă, cum dracu ai putut să nu…?” „Iar începeți, mă?Uite, n-am putut…” Cei doi au făcut ochii mari. “Cum adică?!” „Uite-așa. După armată s-a defectat și… gata.”