Sunt multe de spus, dar si mai multe de facut.
Aeroportul e zgribulit. Bruma straluceste in iarba cruda. Femeia trage dupa ea un copil slabanog si infofolit, ca un saculet de dormit din care se iteste o fata palida. La marginea pistei de iarba, pilotul fumeaza, sprijinit de fuselaj. Soarele ii intra in ochi, astfel incat cele doua siluete nici nu par reale. Intr-un tarziu, personajele se intalnesc. Urmeaza cateva clipe de stighereala si penibil. Pilotul arunca tigara. Femeia intinde obrazul, primeste un pup din varful buzelor. Baietelul are, si el, parte de unul si mai neindemanatic. Femeia e tot mai nemultumita. Barbatul se preface ca nu vede, se urca sprinten pe aripa si intra in carlinga. Grijuliu, le face repetat observatia sa nu calce pe partea neranforsata. Se cuibaresc tustrei in cabina mica. Isi pun castile, isi strang centurile. Baiatul tace cu incapatanare. Nu pare a fi nici bucuros, nici inspaimantat, mai degraba apatic.
In fine, pornesc pe pista denivelata, iar avionul vibreaza din toate incheieturile. Femeia mormaie ceva, dar zgomotul ii acopera vorbele. Pilotul vede cu coada ochiului cum mana ei il protejeaza pe copil. Decoleaza. Apasa butoanele, invarte mansa, vorbeste cu turnul de control. Brusc, baietelul apatic se cocarjeaza, transpiratia sare din el instantaneu. Femeia se agita. Ii desface repede castile si ii scoate caciulita. Capul lui chel si cu piele transparenta, prin care sa vad vinisoarele, e ud leoarca. „Jos, imediat jos!“ striga femeia cu un soi de disperare tasnind de nicaieri. Insa vocea copilului se aude slab: „Vreau sa zbor!“ Cateva secunde, parintii tac, incurcati. Ar vrea sa-si arunce in fata toata mizeria lumii. Apoi barbatul se asaza mandru in sa si baga viteza, cat duce masina. Ridica botul avionului spre soare, accelereaza si cabina se umple de lumina.