Something borrowed, something new…
Doamne, ce ruptura a avut loc in sufletul meu cand am dat prima data de Sigur Ros. Ce iesiti din context mi se pareau si cat de mult m-au atins clipurile lor. Ce mare soc am avut cand mi-am dat seama ca vocalul este barbat. Si tot asa…
Concluzionand cat se poate de sec… Doamne, ce mare fan Sigur Ros pot sa fiu! Asta este una din putinele trupe care m-au obsedat de-a dreptul (pe langa Soundgarden, Rage Against the Machine, Deftones, Queens of the Stone Age sau Smashing Pumkins). Dar…. N-am prea inteles manevrele pe care le-a facut aceasta trupa, mai ales dupa 2005, cand fenomenalul album "Takk"a reusit sa-mi intre in subconstient si sa-mi bantuie mintea iremediabil. A urmat un album cu versuri in engleza, baguit, lipsit parca de carnea aia care facea Sigur Ros sa se implanteze in minte si lipseau si frazele alea muzicale antemice cu care ma obisnuisera. Dupa care a venit albumul solo a lui Jonsi, vocalul trupei… E, asta, desi a fost ca abordare mult mai pop decat ce facea trupa in cauza, nu m-a deranjat deloc, ba chiar m-a convins sa-l tin o vara intreaga in masina. Cel putin, dupa albumul lui, mi-am dat seama ca Sigur Ros nu inseamna numai Jonsi si restul. Au inceput sa-mi devina vizibili si ceilalti cetateni din trupa.
Deci, cum e "Valtari" proaspat scos? Are toate elementele atat de comune Sigur Ros, recunosti imediat amprenta lor, dar tocmai mi-am dat seama ca asta a devenit o trupa atat de manierista incat au ajuns sa se autoplagieze in cea mai facila forma posibila. Muzica este la fel, dar ii lispeste cu desavarsire aura aia iconica care m-a facut sa-i ador pe Sigur Ros. Daca i-ati mai ascultat, o sa va placa, daca nu i-ati mai ascultat, nu incepeti acum cu acest album, incepeti cu "Takk". V-am pupat!