De Citit : Editoriale

Serveste-mi o poveste

| 19 august

Abtine-te sa-mi bagi mana-n buzunar de la prima intalnire

Ei vand mancare chinezeasca. Ti-o livreaza acasa ori la birou. E chiar buna si vine chiar repede. Ma uit pe siteul lor si raman dezamagit. Ma asteptam sa aflu de acolo ca bucataria chinezeasca e credoul lor; ca stravechea civilizatie a Chitaiului le expandeaza gandurile si simturile. Ca noaptea viseaza numai boabe de orez si ziua respira numai fum de wok. Cand colo aflu ca faimosul lant de fast-chinese-food a aparut pentru ca “exista o nisa oportuna pe piata si ne-am gandit sa o acoperim noi”.
De ce imi spun asta mie, clientul lor? Ca sa-mi stea-n gat pachetelul de primavara? Ca sa ma-nec cu urechile de lemn? Nu bucuria de a gati chinezeste ii anima pe acesti investitori, ci doar niste calcule de marketing? Nu grija pentru mine, ci pentru banii mei?!
De pe un alt site oficial aflu ca un original agro-parc pentru copii a fost infiintat nu din dragoste pentru animale, nici din sentimente cel putin egale pentru copii, ci pentru ca “ne-a inspirat conceptul de farming park pe care l-am studiat in Vest”.
Merg cu copiii si chiar ne distram. Adaptarea conceptului e foarte reusita. La o inghetata sub prispa, un norisor imi intuneca satisfactia. Norisorul are consistenta unui fum care vine din tigara unuia dintre asociati. Acesta nu da fanul la vite, nici apa n-o toarna-n iesle, asa cum imi inchipuiam; ci sade tolanit la o masa, grijuliu sa vrajeasca o mamica de la alta masa: e dreptul lui de landlord sa se craceasca libidinos ocupand locul a vreo patru-cinci mici clienti; si sa le polueze aerul altor sase-sapte.
Privind ce bucurii primare il anima pe ditai copatronul (etalarea telefoanelor pe masa, scuturarea cheilor de ma­­sina) ma gandesc ca departarea sa fata de dobi­toacele din custi si cotete nu-i chiar atat de mare…