Exista muzica dincolo de jazz
Festivalul international de jazz din curte de la Green a fost pregatit in conditii de discretie anul acesta. Lipsa unei promovari bubuitoare a fost, insa, un test de fidelitate pentru publicul festivalului. Test trecut cu succes odata ce curtea a fost plina in ciuda ropotelor de avertisment cu ploaie torentiala. Fidelitatea mea a dat mici rateuri, dar tot am reusit sa prind concertul britanicilor Polar Bear. Fusesem prevenit ca voi avea de infruntat o specie inca neintalnita pe plaiurile autohtone, ca practica o muzica experimentala,"post-jazz“, ca te plimba prin cool jazz, funk, dance, free jazz, drum and bass si muzica electronica.
Primul lucru la care te gandesti cand auzi asemenea grozavii este ca niste oameni cu un talent modest cauta sa se bage-n seama facand tot felul de trucuri, smecherii si giumbuslucuri care n-au mare legatura cu muzica. Muzicienii din Polar Bear fac giumbuslucuri care au legatura cu muzica. Stridenta este parte a repertoriului, asta incepand cu coafura fascinanta a lui Seb Rochford – bateristul si liderul grupului. De sub claia imobila de par iese o privire de copil care asteapta cu egala candoare bataia sau iubirea taticului pentru ceea ce tocmai face. In schimb mainile si picioarele sunt ale unui geniu matur. Este bateristul cel mai vanat pentru proiecte muzicale din Marea Britanie. In afara instrumentelor conventionale – sax (Pete Wareham, Mark Lockheart) bas (Tom Herbert) si chitara (Leafcutter John) – ultimul mentionat e un maestru al solutiilor digitale. In afara de lap-top a folosit telecomenzi de Wii sau Playstation. A avut vreo doua solo-uri – insotit discret de contrabas – la micutele aparate cu 3-4 butoane care mi-au produs o revelatie: mai exista o speranta pentru Wii-copiii de azi. Dar nu doar gadget-urile au fost sursa excentricitatilor.Polar Bear se joaca, citeaza, parodiaza, inoveaza. Pentru ei, straight a devenit perversiune.