De Citit : Editoriale

Poezie

| 30 mai

Circulara

Fantanarul sapa
pentru ca are apa
Si groparul sapa,
alergand de groapa.
Bucatarul coace,
pentru c-a mancat
Norul alb se umfla
pentru c-a plouat

Cantaretul canta
tot ce-a ascultat
Femeia vorbeste
ca a ras odat’
Cainele te latra
fiindca s-a speriat
De-un latrat de om
rosu-n ochi si beat

Copilul te-ntreaba
pentru c-a stiut
Omul se-odihneste
fiindca a putut
Cercul se invarte
ca nu a-nceput
Chipul se incrunta
c-a gandit urat

Hainele se spala
ca au fost curate
Fata are fata
fiindca are spate
Dumnezeu exista
habar n-am de ce
Dar cand simt ca nu sunt
ma bucur ca E

Foaia are negru,
c-are ochiul alb
Ceru-ntunecat
da omatul dalb
Calul vrea s-alerge
doar cand are ham
Si eu trag de timp
doar cand nu il am