De Citit : Editoriale

Ploaie cu dinti

| 22 septembrie

Astia-s nebuni. Pe net, e un soare orbitor. La televizor e soare, canal dupa canal. Ftele cu tate mari indica, lascive si botoase, astrul zilei fara puc de nor. La radio e tot soare. Unde-n pula mea il vad astia? in ce tara traiesc? Ofteaza si trage perdelele. Ploua de trei zile si-i vine sa urle. Toarna, rapaie, ii trage cate-o vantoasa de se zguduie cercevelele. Nu are umbrela, linia telefonica a murit, lumea zace posaca, undeva, departe, uda leoarca. Asa ca mai face o data curat, mai aranjeaza – zadarnic – paharele din bufet. Apoi da iama in prosoape. Cele galbene, sus, cele mov, la baza. Apoi se asaza la masa si cade pe ganduri: adica nu face nimic. Viseaza, asa, cu ochii deschisi, o zi senina, iar la coltul strazii, un buchet de flori. Ofteaza din nou. Nu, pe el, pe acela fara inima, fara mila si fara minte nu mai vrea sa-l vada nici macar in vis. Se uita la ceas. N-a trecut nicio jumatate de ora. Cum sa nu innebunesti? Deschide calculatorul. Cauta o confirmare pe toate site-urile meteorologice posibile. Incredibil. Toate afiseaza un soare stralucitor, o temperatura primavaratica, numai buna de plimbare. E anotimpul dragostei, afirma un banner roz. Se inchina de ciuda, trage iar perdeaua. Ploaia scalda geamul, rafala dupa rafala. Jos sunt niste baltoace cat capra. Trece un caine ud, cu coada pleostita. Ma, astia au innebunit sau eu imi pierd mintile? Vreme mizerabila, ce faci cu sufletul omului?! Cui ma lasi?
Se intoarce la calculator. Messengerul e lansat, insa linia e pustie. Pe Feisbook e o apatie totala. Niciun prieten. De parca s-ar fi sfarsit lumea. Afara tuna si fulgera. Isi verifica mailul. Numai mesaje mai vechi de trei zile. Nimic nou, niciun suflet de om. Odata cu ploaia s-au topit prietenii. Avea ea, asa, o vaga impresie ca toti sunt buni numa’ de hlizeala. Dar astia nu-s prieteni. O sa-i stearga pe toti. In viata, cata o mai fi si virtual. Ah, numai spammeri necunoscuti. Nu mai e nimeni pe lume. I-a maturat diluviul. Revenita dupa perdea, se zgaieste in jos. Umbrelele acopera definitiv si total pietonii grabiti. Nu se vede nimic sub ele. Asta e situatia. Singura, singura, singura, sa-ti intre bine in cap. Cap sec.
Intre timp, de partea cealalta a strazii, la acelasi etaj, la o fereastra identica, intr-un apartament identic, o alta fata fara nume se piaptana in fata oglinzii. Canta. Evident, o melodie la moda, de dragoste. Canta fals, stie, nu-i pasa. Se mai uita o data, tematoare, pe buletinul meteorologic: ploaie peste tot, cu tunete si fulgere. Precipitatii diluviene. Exact de asta ii era si teama. Te pomenesti ca o sa ploua la intalnire? Dar soarele intra vesel printre jaluzele si ii face cu ochiul. Sa n-aiba nicio temere. Are el grija de toate. Ea sa nu intarzie. Azi e ziua cea mare.