„In 1687 sergentul italian di Vanny a reusit o lovitura pe cinste”
Anul pe care-l pomenesc in motto este unul de pomina: turcii au cedat Atena. Mai exact, austriecii, polonezii, venetienii si soldatii Papei Innocentius al Unspelea au reusit sa infranga armata turca asezata de ani buni in Atena. Turcii n-ar fi cedat ei atat de usor – in numai 3 ani – capitala de azi a Greciei, dar li s-a tras de la pasiunea pentru arheologie.
Dealul Acropolis nu e nici pe departe cel mai naltuc – are doar 150 de metri – din peisajul Atenei, dar a fost, totusi, preferat ca principala fortificatie a otomanilor. Aici ostasii turci interesati de arheologie se puteau tolani pe pietre care erau inca de pe-atunci foarte vechi. Restul soldatilor, cu interese preponderent heterosexuale, aveau la dispozitie o sumedenie de cariatide care puteau face un razboi mult mai putin monoton. A fost ceva mai putin fericita ideea organizarii depozitului de munitie in pivnitele Parthenonului. Si asta pentru ca sergentul artilerist din motto a reusit sa lanseze o ghiulea fix in depozit, facand muci o istorie de 2000 de ani. Atunci, in septembrie 1687, au urcat pe deal mii de polonezi, austrieci si italieni si au coborat cativa turci.
Azi, acelasi obiectiv este atacat zilnic de mii de nemti, americani, italieni, japonezi, unguri si romani. Ei si-au facut tabara de alimentare la poalele dealului; aici au ocupat cateva sute de carciumioare, baruri, cafenele unde mananca, beau si asculta cu mare placere muzicanti care interpreteaza cu franchete „trec tiganii, trec”. Dar ce s-o fi ales de greci, carora europenii le voiau binele? Pe rockeri ii gasiti pe toti, noaptea, in cartierul Psiris. Sunt masati intr-un hal fara de hal pe o straduta de vreo 200 de metri. Cei mai multi dintre ei se bucura de-a-mpicioarelea de rezervatia pentru atenieni. Grea viata si pe la vajnicii urmasi ai razboinicilor din alta lume. Cu alti oameni.