De Citit : Altele

Moartea și hoțul

| 02 iulie

Procuroarea de caz a audiat vecini, rude, copii, babe și moși

Lui Stănilă nu îi era frică de moarte, dar îi era groază de hoți, deși trecuse printr-un război, printr-un prizonierat la ruși, o colectivizare, o deportare de cinci ani în Bărăgan, o foamete în care și-a pierdut nevasta și fata cea mică, printr-o inundație din care s-a salvat în ultima clipă, dar care l-a lăsat doar cu ce avea pe el, prin două operații la rinchi, în urma cărora a rămas numai cu cel stâng, printr-o – adunate toate şi făcută suma – viață de câine jupuit de piele și lepădat, apoi, la marginea pădurii. La cei 82 de ani ai săi, Stănilă se pișa pe ea de moarte şi-o scuipa în bot, însă dacă auzea un zgomot ciudat prin casă, sărea de pe unde era și punea mâna pe cuțitul cu care tăia porcii de Crăciun și vițeii de Paști. Oamenii râdeau de el, dar îl şi respectau. Râdeau de frica lui fără rost – cine ar fi avut curajul să intre în curtea unuia care înjunghiase o cireadă de vite, una de porci şi care luase gâtul la mii şi mii de orătănii? Dar îşi scoteau pălăria în faţa celui care îşi pornise viaţa de la zero de vreo cinci-şase ori şi ajunsese, încă în putere, la aşa o vârstă.

Bătrânul a fost găsit mort în podul casei, întins pe spate, cu o mână încleştată pe mânerul cuţitului. Procuroarea de caz a audiat vecini, rude, copii, babe și moși, dar n-a acceptat că pe un om ca Stănilă Nicolae l-ar fi putut speria de moarte un şobolan, o pasăre, un dihor sau vreo năpârcă. Așa că luni în șir l-a tot căutat pe hoţ.