De Citit : Editoriale

Migratie masiva de romi in Bucuresti

| 15 iunie

Festivalul International de Arta Roma s-a refugiat in gradina Uranus

Desi stiu ca a fost mai mult jocul intamplarii faptul ca festivalul (IRAF) a aterizat in Rahova – Uranus, nu cred ca ar fi fost un alt loc mai potrivit in Bucuresti. Acolo, vizavi de Piata de flori, este linia intai a frontului dintre marile investitii imobiliare si micii bucuresteni incapa­tanati. Acolo a fost pierdut in batalia cu betoanele, centrul social cultural La Bomba. IRAF a venit ca un ajutor armat – evident cu efecte exclusiv psihologice – primit din partea romilor de pretutindeni (na, uite ce frumos suna). In cele patru zile de festival – si ma voi referi doar la muzicieni – am primit cea mai convin­gatoare pledoarie pentru diversitate din cate am intalnit.
Este fascinant cum coexista amprenta muzicii rome in diferite culturi etnice – fie ele unguresti, cehesti, sarbesti, romanesti, canadiene, franceze, belgiene etc.) sau in specii musicale (folclor, pop/rock, punk, jazz). Am ascultat cateva ceardasuri unguresti – familiare unui clujean ca mine – dar care erau, totusi, rome. Ii cheama Vojasa, si sunt, asa cum suna, voiosi. Au scos din toropeala- cu un soi de gypsy-pop-rock- lumea de pe „plaja” din fata scenei. Mario Bihari este un artist nevazator cu o voce grava si cu un foarte bun prieten in acordeonul lui. A venit, alaturi de trupa Bachtale Apsa , din Cehia. Aproape toti artistii au atacat melodii roma, cu notorietate interna­tionala, dar Mario a fost singurul care le-a incarcat cu gravitate. Belgienii din Antwerp Gipsy Ska Orkestra, entertaineri desavarsiti, au lichidat si ultimele puncte de rezistenta din public: toata lumea a fost inclusa in show si, cum sincer au declarat ar­tistii, in vii­to­rul videoclip al trupei. In ultima zi a cantat muzicianul cu cea mai mare greutate din festival: Lulo Reinhardt, nepotul lui Django. Pe care eu l-am cedat in favoarea unui alt recital: un discurs de candidat. Nicusor Dan.