La Barber. Cu ViKy
După ce „N-aveți programare!” a devenit rapid ceva mai prietenos, și cu gene lungi „Tocmai a venit un client”, în fond tocmai a sosit și primăvara, iar lumea e mai binevoitoare, ba chiar, lăsînd întredeschise niște portițe, „E liber peste o oră”, am abordat cea mai ‘telectuală imagine disponibilă la mine – bine, eram cu bocancii ăia imenși de la Decathlon, șireturile nelegate și hanoracul de bicicleală, atît am putut atunci –, am tușit discret, m-am uitat în ochii ei profund albaștri și am hotărît să nu merg pe tura cealaltă, era un bărbat. Nu, nu-l prefer și mi se pare o alegere absolut normală, „Cherchez la femme”; adică cel puțin așa cred… Îmi zîmbește chiar fain și-mi oferă cu amabilitate, pe un carton lucios, completat pe loc cu litere tremurînde ca și genele ei – desigur, emoția – aproape citeț, telefonul și numele ei, unul predestinat profesiunii: „ViKy”.
Revin fericit peste trei zile în costumul meu bun și cu o cămașă nouă pe care am luat-o din Europa; ochii ăia albaștri meritau implicarea. Acum eram în regulă; aveam programare.
Operațiunea începe, scaunul se ridică la pedală, iar mașina funcționează. Bine, pare puțin neascuțită, dar nu deranjează chiar rău.
După juma’ de oră, cu puțină atenție și cu bunăvoința mea aflată mereu la purtător, începe să se vadă cîte ceva. Era și cazul, ViKy muncea din greu, a transpirat toată, rimelul a început să curgă gravitațional, iar înainte de a se înfunda aparatul, preventiv și din prietenie, cum se și cădea de altfel, am hotărît să transpir și eu.
La cele cîteva întrebări timide ale ei privind procesul de frezare, oricum deja tardive, dar sînt sigur că la colegele ei puteam rezolva rapid și peste rînd de-o extensie, am bîiguit copleșit și invariabil cum că „da…”, ea a tot schimbat poziția și cîteva piese pe la mașina de tuns și… adevărul e că ne-ar sta bine împreună, trebuie doar să găsesc un avocat de divorțuri, știți pe cineva?…
E clar că-i o damă valabilă și e limpede că m-am îndrăgostit subit.
„Să vă fie de bine”, zice, reveria se frînge, mă trezesc brusc, îmi pun ochelarii, las un bacșiș civilizat și ies rapid cu ochii întredeschiși ca să nu-mi fugă visul cu totul, și apoi îl continui frumos pînă la stația de metrou; Tineretului, cu peron pe partea stîngă. Dinspre Brîncoveanu, logic, e pe dreapta. Cînd am găsit și naș, l-am sunat, dar nu era, sigur în vreo ședință, omul lucrează mult, îmi dau seama că mi-am uitat pălăria. Fug înapoi…
(din volumul „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, lansat la „Bookfest 2016”.)
*
Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI.