Garana a implinit 16 ani de festival
Are ceva din ritualurile arhaice migratia asta a catorva mii de oameni de pe mai multe continente pe varful unui munte obscur din Banatul romanesc. Priviti de aproape, oamenii care se aduna la Festivalul de jazz la Garana incep sa fie tot mai diversi din punct de vedere al consumului cultural. Ma gandesc la cateva triburi de punkeri care roiau prin zona. Pe de alta parte, oferta muzicala insasi a devenit subiect de controversa din cauza a ceea ce unii au considerat a fi impardonabile abateri de la cultul jazz-ului missionnaire. Au fost cel putin doua proiecte care au alimentat dezbaterea: Portico Quartet (Marea Britanie) si Bugge Wesseltoft (Norvegia)& Friends (Erik Truffaz, Franta, trompeta si Ilhan Ersahin, Turcia, saxofon).
Adevarul e ca englezii de la Portico imping jazz-ul peste granita, intr-o lume minimalista, partial electronizata. Ei combina instrumente „legale” – sax, tobe, contrabas – pe care le proceseaza electronic live intr-un sound hipnotic, obsesiv. Bugge Wesseltoft si-a inceput cariera muzicala in formatii punk, iar cand scapa in jazz il metamorfozeaza intr-un registru care nu are nimic asemanator in Europa – asambland o muzica in care se regasesc elemente de house, techno, ambient etc.
Unul dintre prietenii cu care a venit la Garana – Erik Truffaz – si-a electrificat trompeta inca de la varsta de 14 ani. Intelegeti, asadar, ca nu vorbim de mici inconsecvente ale curatorilor de la Garana, ci despre o optiune asumata cu mult curaj, sustinuta de artisti din prima linie a avangardei europene. Iar pentru ortodocsi, marea compensare a fost Dave Holland Prism (cu Craig Taborn – fender Rhodes, Kevin Eubanks – ghitara si Eric Harland – tobe). A fost desavarsirea insasi. Si o replica a muzicienilor care folosind numai mijloace conventionale isi exprima geniul – calm, cu bonomie, eliberand caldura si imaginatie – la o cota pe care n-am intalnit-o in istoria festivalului de la Garana.