Drumul spre casa a fost un chin. S-a urcat, din cate isi aducea aminte, in 300, apoi a coborat la Romana si a luat 331 bis. S-a trezit in camp, intr-un depou al nimanui, agatat de un stalp. Si-a sters gura de voma, a cautat putina apa, n-a gasit, s-a enervat, apoi s-a urcat in primul troleibuz aflat la indemana. A mers ce-a mers, dar a coborat la celalalt capat al Bucurestilor. S-a uitat nauc, s-a straduit, si-a bagat degetele pe gat, dar n-a iesit nimic. Brusc, s-a simtit usurat, dupa ce ameteala i-a intunecat orizontul negru. Bause cat putea un om, un voinic sa bea. Bause pana-si pierduse mintile. Nu udul – si-a spus. Asa ca s-a proptit de un stalp si a urinat cu voiosie. A citit fara efort numarul troleibuzului, 92, si s-a bucurat. Asta era drumul spre casa. A ajuns pe la miezul noptii. Acolo l-a apucat din nou ameteala. S-a sprijinit de gardutul viu si a cazut peste. Capul i se rotea odata cu luna, becul si ferestrele luminate. A stat o clipa, incercand sa-si potoleasca rotatiile. Cate pe secunda? Multe.
Apoi s-a proptit in usa blocului. A cautat cheile in buzunarul de la piept, de la pantaloni, de la vesta, de la geanta – ia te uita! Inca avea geanta! A cautat de trei ori si zgomotul de pe ciment l-a lamurit. Acolo erau. A deschis intr-un sfert de ora. La inceput, n-a nimerit gaura. Apoi, n-a nimerit cheia. In sfarsit, a intrat. Lumina alba s-a aprins, iar treptele s-au ingramadit sub talpi. Locuia la etajul unu, dar usa lui se mutase, magic si enigmatic, in celalalt colt. A ajuns in patru labe, apoi s-a agatat de clanta.
A intrat. A apasat pe intrerupator si s-a facut lumina. A strabatut holul cu melancolie, jale si indoiala. Brusc, a realizat ca nu e singur. In fotoliul spart statea cineva. S-a frecat la ochi. Acel cineva, invesmantat in draperii, il privea fix si refuza sa dispara. Avea picioarele goale, iar sandalele aurite stateau rasturnate la varful degetelor. In rest era un baietan ca toti baietanii, cu tuleie inflorite pe obraz, usor plictisit, cascand cat il tineau falcile. A inteles imediat. Era ingerul lui, ingerul pazitor. S-a enervat.
— De ce? De ce ai venit? Boule!
Ingerul si-a strans straiele, s-a ridicat solemn si l-a aratat cu degetul:
— Treeeci du dup pa colt.
S-a uitat nedumerit. Camera lui nu avea colturi.
— Tehahai im im baaaabaaaatat. Nu am, nu am titititititimp sa…
A urmat o pauza penibila. El a incercat sa se tina drept, iar ingerul s-a tinut demn. Din nefericire, ingerul nu izbutea sa-si tina hangul. Se tinea de nas, de poale si, tusind tabagic, l-a aratat cu degetul:
— Paanhaaaa ai ai aici. Treb huie sa te opresti. Ai aici. E in huup hup ortabil. Gata!
In clipa aia a adormit. Iar cand s-a trezit, n-a gasit nici macar o pana. Desi a stiut ca smecherul venise special pentru el. Dar ce voise sa-i spuna?