De Citit : Editoriale

In reluare

| 03 mai

In pofida unei premise SF care nu rezista la un examen prea amanuntit, Source Code e un entertainment cu un coeficient de inteligenta narativa superior mediei.
Cu ajutorul unei tehnologii SF, bazate pe „campul electro-magnetic al creierului“ (ale carui circuite – ni se explica pe repede-inainte – mai raman un pic deschise dupa moarte, pastrand amintirea ultimelor 8 minute de viata), un ofiter (Jake Gyllenhaal) e trimis inapoi in trecutul recent, mai precis la bordul unui tren care a sarit in aer, si obligat sa retraiasca, iar si iar, ultimele 8 minute din viata unui anumit pasager. Misiunea lui e sa-l identifice pe cel care a pus bomba; miza nu e salvarea celorlalti – dupa cum e informat, pasagerii au murit deja si trecutul nu poate fi rescris –, ci prevenirea urmatoarei lovituri a teroristului.
Transfer de identitate e o prelucrare destul de abila a unei idei nu tocmai originale – dezvoltata cu succes si intr-un film din 1993, intitulat Ziua cartitei (despre un om condamnat sa ia de la capat, iar si iar, aceeasi zi) si inrudita cu unul dintre principiile jocurilor pe computer (acela al revenirii, in caz de esec, la inceputul „nivelului“). Eroul se trezeste initial in tren fara a sti unde e si ce cauta acolo, iar prima lui incercare se lasa (pentru el, ca si pentru noi) cu un mozaic dezorientant de impresii – actiuni si fragmente de dialoguri.
Farmecul filmului si proba de finete a realizatorilor constau in revizitarea acestor prime impresii, alaturi de un erou care se concentreaza tot mai bine: asaltul initial de perceptii devine o serie ordonata si perfect anticipabila, pasagerii (pe care eroul ii elimina pe rand de pe lista suspectilor) devin cunostinte vechi (desi, pentru ei, fiecare reintalnire cu el e prima intalnire) si, odata stabilitafutilitatea oricarei incercari de a-i salva, aceasta confera o anumita tandrete fiecarei reintoarceri la ei.