Uneori vine asa, dar doar din senin…
Am luat o lectie calda de la mine. De ani de zile incerc sa ma-nteleg. Sa ma ascult din adanc. La propriu, aproape. Sa inchid ochii si sa-mi aud gandurile, incepand si incercand sa imi dau seama, dupa reverberatie si timbru, cam din ce parte vin, si cu ce sens. La inceput o faceam din necesitatea de-a arunca poveri dintr-o nacela care risca, usor-usor, sa se loveasca de stanci inainte de-a atinge o destinatie visata si posibila.
Apoi, insa, cand m-am ridicat deasupra norilor incarcati cu furtuni, totul a devenit un joc de curiozitate. Ma dadeam peste cap fara niciun caleidoscop si vedeam ce iese din mine, cu zambetul pe buze. Chiar si plansul mi-l urmaream surazand. Practic, nimic nu doare daca te lasi sa curgi. La un moment dat credeam ca m-am dibuit. Ca stiu cum functionez. Apoi ca stiu si cum functioneaza ceilalti. A fost ca un gong al orgoliului de noapte. Ma simplificasem intr-o axioma. Eram axiomul modern. Dar uite, sunt mai mult decat stiu. Am visat ceva sambata, la pranz. In primul rand, visul era facut dintr-un gand din care nu mai visasem. In al doilea rand, visul a fost ca o revedere cu mine, cu mine cel inchis atatia ani, pe nedrept spuneam doar celorlalti. In al treilea rand, visul mi-a spus ca nu stiu si probabil n-o sa stiu niciodata totul despre mine si, deci, nici despre ceilalti.
Nu pot sa vi-l povestesc, doar e vis. Dar imaginati-va ca v-ati certat cu cineva apropiat si nu v-ati vorbit ani de zile. Intr-o amiaza va vedeti si, dupa ce va priviti ca niste pistolari, lung, in tacere, cu mana pe manerul de otel al cuvintelor, va luati in brate, cu pleoapele cusute cu lacrimi. Si va recunoasteti chipul in fiecare dintre ei.
www.dobro.ro