De Citit : Editoriale

Greu’ pamantului

| 30 aprilie

Lucrurile extraordinare n-au nimic deosebit pentru ca nici nu-ti dai seama cat sunt de ciudate. Despre Zoran n-ar fi fost nimic de povestit, daca n-ar fi cazut cu scaunul din capul mesei. In afara de nume, oarecum exotic, nu se remarcase, pana atunci, prin nimic. Era introvertit, plicticos, jilav. Femeile il priveau, daca nu cu mila, atunci cu scarba. Facea umbra pamantului degeaba. Dar uite ca asa a inceput povestea cu el si cu scaunul pe care sedea. Scaunul de sub el s-a facut farame. Toata lumea a cascat ochii cat cepele. Pai, ala era scaunul de fier al strabunicului. Infipt cu picioarele la multi metri sub pamant, se spune ca era mostenire de la daci. Pur si simplu, construisera casa in jurul scaunului, pentru ca nimeni nu daduse de capatul lor. In timpul razboiului, il ingropasera.
Ei bine, Zoran s-a asezat pe scaunul acela de fier si l-a facut farame numai cand s-a ridicat intr-o rana. Toata familia a inghetat. Tusa Filofteia a izbucnit intr-un sughit cu lacrimi si lumea a inteles. Isi adusese aminte de bunicu’? Asa se parea, dar nu era asa. Tusica arata, holbata, cu degetul spre Zoran. Se scufundase si el in pamant pana la brau si privea in jur cu ochii lui carpiti, ca si cum de-abia s-ar fi trezit din somn. Atunci s-au prins. Zoran se scufunda incet odata cu jiltul de fier, lent, dar fara ezitare.
Au dat alarma. A venit Gogu de la scularie care l-a chemat pe Misu de la autobaza care a dat telefon la domnu’ inginer care a adus toata echipa cu o macara mobila. L-au legat cu sfori si l-au tras. Numai ce l-au saltat o idee din pamant ca s-au rupt franghiile ca ata de cusut. S-au uita ca la a opta minune a lumii. Atunci i-au trecut niste cabluri de otel, invelite in cauciuc, subsuori. O ora s-au putut impotrivi, atat, dupa care excavatorul a inceput sa caraie si sa se incline. Cu sentimentul dezastrului, l-au chemat pe preot (tusa Varvara a chemat, discret, sectoristul si primarul). Omul era deja scufundat pana la gat. Popa s-a uitat, si-a facut cruce si a zis atat: "Asta-i Uciga-l toaca!" A fugit mancand pamantul la episcopie. Sectoristul si-a scos carnetul si a notat: "Scaun de fier distrus, suspect in pamant." Si a masurat cat din Zoran mai ramasese afara. 80 de centimetri. In disperare de cauza, au inceput sa sape in jur. Numai ca el se afunda mai repede decat puteau ei sapa. Varvara a inceput sa boceasca. Brusc, din gatlejul ridat au inceput sa iasa niste ghiogarturi, niste zdranganituri si zumzete guturale. Mai tarziu, unii au spus ca era mzre, altii, brnca. Nepotul Andrei, care la momentul acela avea numai trei ani, ar fi in stare sa jure ca a auzit vrza sau vzre. Dar tusa Varvara nu a mai vorbit niciodata.
Iar Zoran? Zoran privea somnoros la agitatia din jurul lui. A ridicat sprancenele. In cele din urma, a tras aer zgomotos pe nas, a inchis gura, a inchis ochii si a plonjat sub pamant.