De Citit : Altele

Există viață după Antena 3? (operă bufă)

| 24 februarie

 

Viața e frumoasă dar merită trăită (Gică Hagi)

Luna februarie a apucat-o pe o cale atipică, iar efectele asupra publicului nu sunt neglijabile. La plus 20 de grade în loc de 20 de grade sub zero – cum ar fi trebuit să se întâmple – creierii obișnuiți să hiberneze până dădea calendarul trezirea s-au pomenit atât de înfierbântați, că au dat în clocot. Ghioceii care au ales să răsară la lumina ecranului Antenei 3 au dat direct în transpirație. Personalul muncitor din platorile postului care fusese somat de ANAF să evacueze clădirea produceau o asemenea energie încâ se poate presupune că un grad din încălzirea globală a României li se datorează. Ascultându-i, m-a încercat un sentiment pe care nu-l mai trăisem de pe când fusesem obligat de părinți să merg la spectacolele duminicale de operă, pentru elevi. Mărturisesc că în condițiile în care eram un spectator captiv, nu mă prea interesa (citește “detestam”) muzica de operă. Bruma de interes care mă mai ținea treaz era stârnită de scenariu, de firișorul de aventură dintr-un spectacol pe care eu, la vreo13-14 ani, în percepeam lung și greoi. Or’, în unele scenarii se întâmpla ca eroii poveștilor cântate – îndeobște doi îndrăgostiți, dar putea fi și un fiu care n-ar fi vrut să-și vadă tatăl executat etc. – să fie expuși unui pericol iminent. De obicei era vorba despre niște adversari câinoși, puși cel puțin pe omor dacă nu chiar pe evacuare, care urmau să apară în scenă și să mi ți-i prindă. Ei bine, pentru mine a rămas până azi ca o rană vie frustrarea pe care o trăiam asistând la scena în care cei doi eroi stăteau ca fraierii în scenă ca să-și cânte în draci iubirea care-i lega, supărarea pe forțele oculte care-i dezlega și tot așa. Înțelegeți, oameni buni, ce vreau să spun? Când ai făcut-o lată și știi că urmează să vină poliția să te înhațe, tu mai stai să-i comunici iubitei – cu o voce de artist electrocutat – că o iubești, că ți-e târșă să fugi și s-o lași singură cu spectatorii din sală? Cântau frate și io tremuram de se zgâlțâia scaunul că acuși intră inamicul în scenă și mi ți-i prinde. Turbam de nervi, îmi venea să urc pe scenă să-i îmbrâncesc afară doar-doar ‘or scăpa. Așa-mi veni și în zilele astea de fură somate două posturi de televiziune cu evacuarea: de ce stă toată lumea și cântă aria persecuției în loc să pună mâna să facă bagajele?