Sunt datorii mai grele ca moartea.
Cu mana ridicata, inainte de lovitura decisiva, isi deapana amintiri imemoriale. E randul lui.
— Stimabililor, spune, dumneaei, nevasta-mea, era cu dichis. Am luat-o din dragoste, va spui drept. Nimic nu ne umbrea vieata, fusesem, va spun, facuti unul pentru altul. Nu strambati din nas, ce daca era ea o copila, iar eu mai in varsta? Amorul nu stie carte! Ei, si dupa frumoasa luna a inceputului, om serios, ma duc la serviciu, iar puiul ramane acasa. Si numai ce ma pomenesc – pe de trei – cu un telefon in plina sedinta de consiliu. "Vino imediat acasa.“ Eu, ca car, ca mar, aveam treaba. Si numai ce ridica vocea puiul meu cel nevinovat. "Vino acum, in momentul asta, altfel divortam!“ M-am conformat, am alergat ca un nebun si, cand intru in casa, ce sa vezi?
Ceilalti pastreaza o tacere respectuoasa. Merg toti la pe de trei.
— Nevasta-mea era in varful patului, iar pisica ii oferea, cu mandrie, o vrabiuta. Dar ea urla cu disperare sa iau monstrul de-acolo. Am luat pasarea, i-am dat drumul si m-am intors la serviciu. Nu inainte de a mustrului pisica. Ce sa vezi, dupa nici trei luni, ma trezeste din somn: "E cineva in casa. Scoala iute!“ Deschiz ochii si ma pun pe cautat. Chinta de Braila. Ce era? Ca era ceva…
Ceilalti privesc cu un amestec de respect si resemnare. De unde a scos asta si chinta de Braila?
— Era un fluture, palpaind printr-un cotlon. Pana nu l-am dus afara, pana nu l-am strivit in ghena, n-am avut liniste. Uite-asa m-am invatat cu greul. Paianjeni, muste verzi, gandaci de bucatarie…
Suna telefonul. Jucatorul asculta resemnat apoi da din mana. Lasa cartile jos:
— Acum e un barzaune. Ma tem ca intrerupem partida. Are nevoie musai de mine.
Dumneaei.
Si scuturandu-si tarana de pe maneci, iese din cripta, resemnat:
— Sa nu cumva sa decartati!