Senzatia ca purtam aceeasi pereche de chiloti de 20 si ceva de ani
In vremurile in care batea imparatii Europei cam cum a facut Froch cu baiatul acela la Nothingam, se spunea despre Napoleon ca este genial. Anii au trecut si conducatorul genial si-a expus unele dintre principiile care-l faceau invincibil. Unul dintre aceste principii spunea: nu trebuie sa fii mai bun decat adversarul decat la locul si la timpul pe care ti l-ai propus.
La o scara minuscula, intr-o lupta politica paralimpica, intr-o demonstratie cu maimute, vedem acelasi lucru in campania electorala. Fiecare animalut politic, fiecare umflat agramat care mai vrea un mandat, fiecare deformat moral care promite schimbarea, toti acestia asadar, s-au pus pe plantat floricele prin cartiere, pe adunat hartii si tampoane dintre blocuri, pe vizitat apartamente reabilitate termic, pe umplut cutiile postale si usile cu pliante. Acelasi si acelasi scenariu de la fiecare scrutin.
Fete de hoti, fete de creiere buhaite, priviri speriate de dosare la DNA si telefoane in miez de noapte, fete de valize schimbate dintr-un cont in altul, toate insa spoite cu aceeasi speranta: o victorie. E de ajuns, se gandesc, ca minciuna lor sa fie credibila cateva minute, cat omul acela pune stampila. La mijloc este insa aceeasi imaginatie ingusta a unui seducator incult, a unui om politic care nu are de spus decat ce a mai spus sau ce au spus altii. Pana la urma, se gandesc, pe cineva tot trebuie sa pui stampila. Senzatia ca purtam aceeasi pereche de chiloti de 20 si ceva de ani.