De Citit : Editoriale

Despartire

| 01 februarie

Toate lucrurile au un sfarsit, Aneta.

Bataie din picior. Potriveste iute boxurile de texte si imagini conform vechiului ritual dar, daca te uiti la fata ei, iti dai seama ca oasele delicate ale falangelor care pipaie mouse-ul lucreaza singure. Ea nu e acolo. Dar nici in alta parte. E absenta nemotivat. Privirea ei, sprijinita de ochelarii subtiri, miopi, sta dincolo de ecran. Nimeni nu stie ce e in inima ei… Sange, ce sa fie? – ti-ar da raspunsul, la foc automat, daca ai intreba-o. Revista-nainteaza pe nesimtite. Mai sta pe ganduri si sovaie un pic. Masinaria aia interioara, care pune totul in si da ordine – e prima data cand o aude dand rateuri. Tar tar tar – asta nu e zgomotul dintotdeauna. Masina interioara e pe un deal, tot interior. Duduie din rasputeri si dealul nu se mai termina. Ar trage frana de mana si s-ar dezbraca la piele. S-ar intinde, cat e de slabanoaga si ar lasa soarele sa ii dea foc.
Ca intotdeauna cand inchide ochii, viata e altundeva. Face lucruri nebu­nesti deodata si spune toate banali­tatile pe care n-a avut inima sa le zica. Banalitatea iti cere un caracter de fier. Lingusirea baietilor pe care i-a iubit si nu i-a suportat prosti. Jignirile, marlaniile, umilintele. Despar­tirile, mai ales, despartirile care i-au simplificat viata. Sa uiti tot ce nu se potriveste, da’ vrea sa mearga-nainte. Cu un singur scop: o fericire lanceda, de revista cu pagini foarte lucioase. Ah, fir-ar sa fie, nici cand dorm nu pot sa visez frumos? Se enerveaza si deschide ochii. Masinaria legata cu sarma a increderii interioare a ajuns in varful dealului, si ala tot interior. Acum o ia la vale, fara frane. Au trecut anii… Cand mama dracului au trecut? Si ce-o sa fie? Revista e gata, de parca s-ar fi paginat singura. Are din nou douazeci de ani si lumea asteapta sa fie cucerita…