as face spume de ciocolata
Putine dintre lucrurile produse industrial au scapat fara arome suplimentare. Servetelele, samponul, cheesecake-ul, prezervativele si multe alte chestii mai mult sau mai putin consumabile pot avea miros, aroma sau gust de lamaie, cafea sau ciocolata. In schimb, cele care put autentic (ca talpile pantofilor, branza frantuzeasca) au ramas neschimbate. Cu atata chimie in jur, tot ce ne inconjoara a ajuns sa miroasa la fel: artificial.
Acum, ca am scapat de introducere, pot aborda linistit subiectul care ma face sa nu dorm vara: fructele de padure. E o denumire generica pentru un grup de fructe care, teoretic, salasuiesc de capul lor departe de sere si campuri cultivate. Din motive necunoscute, producatorii fac acum direct iaurturi sau prajituri cu arome de fructe de padure. Daca as fi fruct de padure as fi indignat sa fiu aruncat la gramada, asa cum ma deranjeaza cand sunt pus alaturi de un slovac si un bulgar la o masa pe care scrie “tarile estice”. Cata zmeura e intr-un produs care contine „fructe de padure“? Dar mure? Sunt coacazele cu adevarat fructe de padure? De ce fragii sau afinele sa nu aiba dreptul la o reprezentare individuala?
Aceasta tratare superficiala e revoltatoare. Aceasta este una dintre cauzele pentru care un procent insemnat de oameni (peste 60%) vor spune „mar“ daca le ceri „Zi-mi repede un fruct“. Nimeni nu o sa zica „agrise“. Daca intrebi un bucurestean nascut dupa 1990 care sunt fructele de padure, va raspunde „ghinda”. Sau te va intreba: ce e aia padure? Ce tampenie, nici macar eu nu cred ce scriu.