Aventura revistei „Academia Catavencu” s-a sfarsit in 2011, dupa 21 de ani de zbatere glorioasa. Scufundarea ei e o lectie de capitalism: afacerile au mers tot mai in jos, brat la brat cu datoriile si, intr-o buna zi, a venit unu’ cu bani si a cumparat tot. Gata, v-am spart, pa! Ei, dar inainte de asta, trebuie spus ca a mai existat viata inainte de moarte, ba chiar si speranta. Iar speranta, care se pregatea sa moara ultima, a organizat un bal, balul anual, celebrul bal la care cu ani, hat, in urma, se inghesuiau presedinti, sefi de servicii secrete, parlamentari, corporatisti si mondeni cu fete umane.
Asa ca iata-ne in toamna tarzie a lui 2010, misunand sa facem rost de bani, de sponsori, compunand sloganuri, mixand video, aranjand cu trupele sa cante moka. Am stabilit sediul in Uranus, la The Ark, care ne-a primit bine. Daca-i excludem pe cei zece-cinspe politicieni care au venit din obisnuinta, se poate spune ca am petrecut intre noi. Noi, adica prietenii de o viata ai revistei, cei care nu s-au temut niciodata sa rada de nimeni. Petrecerea s-a spart cam pe la miezul noptii si ne-am raspandit ca potarnichile, care-ncotro. Vinul se sfarsise, muzica tacuse, premiile plecasera.
Am luat un taxi si am poposit in centrul vechi, sa mai beau o bere, in liniste. Am ales pasajul Villacross, directia „Beer O’Clock”. Cand intru, peste cine dau? Prin foc, prin spangi, prin glonti, prin fum, prin mii de baionete, jumatate din redactie petrecea de mama focului. Mai erau alti ziaristi, prieteni, fete. Brusc, mi-am dat seama. Schimbasem petrecerea mare cu una mai mica. Am intrat in focul discutiei. Politica, sport, viitorul presei. Totul suna rau, totul era catastrofal… Am comandat o bere, parca "Grand Cru". Daca maine era sfarsitul lumii, in noaptea asta se mai putea bea. Plin de voie buna, am alunecat spre filosofie, existenta, arta. Hanno Hofer tocmai se lauda cum castigase, in fata unei cehoaice, concursul „Al cui comunism a fost mai rau?” Eram curios. Il castigase? Pai, mi-a explicat el, bere cu ulei nu se pomenise niciodata in Cehia! Ala a fost argumentul suprem. Mi-am scos telefonul, am dat drumul la inregistrarea video. Discutia asta trebuia sa ramana pentru eternitate. Am mai cerut o bere. Era gustoasa si strasnica. Viorel Motoc a pus intrebarea serii: "Tolstoi sau Dostoievski?" A urmat o furtuna. Si un avant. Am cerut inca o bere cruda, ca sa-mi ud gatlejul.
Cand am deschis ochii, lumea era inclinata rau. Fata mi se lipise de masa, iar fata de la bar ma privea plictisita. Petrecerea se sparsese. Eram ultimul musteriu. Penultimul, pentru ca un fotograf de la o revista de scandal dormea vertical, intr-un scaun. Dar ce mama naibii se-ntamplase? Ochii mi-au cazut pe eticheta berii si cu spaima am putut descifra 12º. O bausem ca pe apa…