De Citit : Editoriale

Cele doua turnuri

| 09 martie

Viata sub un cliseu

Sub turnul Eiffel, printre sute de turisti care-si sucesc gaturile pentru a prinde o vedere cat mai larga a monumentului misuna ei, vanzatorii de suveniruri. Sunt negri ca fundul de ceaun, pirpirii si imbracati destul de subtire pentru aceasta perioada a anului. Pe ambele brate poarta colaci de sarma pe care atarna zeci de miniaturi ale turnului, de dimensiuni si culori diferite. Un euro bucata zic ei. Altii isi tin marfa pe panze colorate pe care le intind pe asfalt si asteapta in spatele lor ca un moment al unei calatorii in Paris sa capete o consistent durabila. In oferta mai sunt inevitabilele berete, esarfe si niste vaci nebune care stau in doua picioare si se zbuciuma ca fanele Madonna in anii ‘80.

Dardaind si mormaind pe limba lor acesti negri, veniti din prima sau o a doua sau a treia generatie in Paris, realcatuiesc o comunitate tribala a carei existenta e dependenta de constructia inginerului Eiffel. Isi duc viata sub turn, mananca, beau si isi fac nevoile in toaletele de la baza lui, traiesc din vanzarea micilor lui reprezentari. Turnul e noul loc sacru dintr-o tara straina. Stau si misuna sub el atata vreme cat luminile (kitchoase, de altfel) ii raman aprinse. Nu cred ca vreunul dintre ei si-a permis, din motive financiare, dar si imaginaro-simbolice, sa urce in turn. Pentru cei care-l viziteaza insa, fotografiile si miniaturile vor deveni marturiile unei calatorii, desigur de neuitat, in Orasul Luminilor. De fapt, in ani de zile, micuta bucata metalica de pe raft va fi insasi calatoria, ale carei amintiri se vor estompat si amestecat cu altele.

De altfel, Turnul Eiffel nu se incadreaza in Parisul real. E un loc care apartine doar turistilor si parazitilor-sectanti pe care acestia-i genereaza. Cele doua clase relationeaza intre ele conform unor reguli bine stabilite, mecanice, protocolare, care nu genereaza nicio surpriza comportamentala. Nu e nimic mai non-parizian ca Turnul Eiffel.