De Citit : Editoriale

Camera obscura

| 25 mai

Fugi, ca n-ai sa ajungi niciodata!

— Nici Dumnezeu nu poate intra aici fara voia dumneavoastra, domnule, nici moartea. Asa i-a zis inginerul-sef dupa ani de sapaturi, consolidari si armari. Si dupa un miliard de dolari, socotiti la banut. Apoi omul i-a dat cheile, setul de rezerva si a plecat in treaba lui. Nu l-a mai vazut niciodata. A venit razboiul, asa ca familia a coborat la o mie de metri sub pamant. Totul era pregatit, rezerve de apa pentru un veac, energie atomica, lumina artificiala in culorile curcubeului, gradini scufundate, cinematograf cu toate filmele lumii, muzeele virtuale… Bani cheltuiti cu cap. Si cu folos, si-a zis, contemplandu-si opera. Dupa zece ani, baiatul cel mic a innebunit. Devenise barbat si nu-i prevazuse nicio femela. A furat o cheie, a iesit si dus a fost. Nu s-a intors niciodata. Dupa alti zece, fiul cel mare si nora au cazut in plasa gemenilor, doi viermisori albiciosi. "Tata, vreau soarele. Cu orice pret." Iar nora a incuviintat, cu incapatanarea-i caracteristica. Dusi au fost. Apoi au fugit servitorii. Dar erau foarte batrani si mai mult incurcau lucrurile. Fraierii, nu stiau ca nicio cheie nu descuia buncarul pe dinafara. Sa piara, deci.
In sfarsit, sotia, ca o scoverga impaienjenita si plictisita, si-a facut bagajele. Dar a iesit cu mana goala. Nu chiar goala, de vreme ce a luat penultima cheie. Au trecut cincizeci de ani de atunci. Ar sarbatori o suta sapte primaveri. Dar nu se poate tari pana la bucataria automata. Ii sfaraie gatlejul de ani de zile. Carne nu mai are. S-a topit. Nici nu prea mai vede, i s-au uscat ochii. E intins ca o placinta sleita pe podeaua murdara de nevoile deversate in urma cu multe luni. Oasele s-au macinat, s-au rupt. Ultima data cand a sunat alarma, demult, s-a tarat pana la microfon. "Cine e?" "Sunt moartea, deschide!" N-a deschis.