De Citit : Editoriale

Cacaiala

| 15 iunie

mic set de intrebari ezitante

Va amintiti de imaginile atat de dragi noua, cu muncitori incepandu-si cu entuziasm lucrul printr-o pauza? Va amin­titi elanurile de nestapanit ale unor meseriasi care incep munca printr-o lunga cercetare, cantarire din priviri, oftaturi pline de semnificatie, scarpinari sub basca si replica de profunzime cosmica – "Domne, nu se poate…“?! Sigur ca va amintiti. Cine n-a dat peste asa ceva? Cine n-a ramas masca in fata intelep­ciunii absolute, care spune ca orice om e supus greselii si, prin urmare, decat sa faci ceva gresit, mai bine nu te-apuci de nimic? Cine n-a calatorit, macar o data, pe holurile si culoarele nesfarsite ale unui minister in cautarea unei semnaturi din partea unui cutarica? Si cine n-a vazut cohorte de functionarime care da din umeri, pufneste, curata o firimitura imaginara de pe birou si te trimite la alt ghiseu, cu marea neliniste intiparita pe figura, ca tot la biroul ala o sa te intorci? Exista oare roman care sa nu fi trait sentimentul dulce al intalnirii cu incompetenta crasa, boita si costumata in hainele inaltei performante? S-o gasi vreun compatriot care sa nu injure odata cu cele trei mese zilnice, tot ce misca si respira in tara asta? O fi vreun client de prin partile noastre care sa nu fi gasit un vanzator sau o vanzatoare urandu-si profund locul de munca, in asa fel, incat mai ca nu te pocneste ca ai indraznit sa intri intr-un magazin in timpul programului de lucru? Ati mai gasit undeva, in tarile europene, o atmosfera atat de mar cata de entuziasmul patriotic al justificarii oricarei cacaieli sub semnul unei mature chibzuinte? Stiu si eu ce zic?! O fi bine sa generalizez asa? N-o fi bine?! Cine sunt eu, sa zic ce e bine si ce e rau pe lumea asta? La urma urmei, conteaza? Decat sa gresesc, mai bine tac. Sau gen.