De Citit : Editoriale

Biblioteca de identitate

| 10 noiembrie

Pasaportul mi-a expirat de aproape un an. Doi ani nici n-am stiut pe unde e. E drept, nici n-am mai avut nevoie.

Acum ca l-am gasit, l-am pus bine. Carnetul de conducere nu mi-a folosit niciodata, dar il am si pe ala asezat frumos in bratele pasaportului. In schimb, cu buletinul am mereu probleme. Nu-l gasesc niciodata. De fiecare data cand am nevoie de el la vama, trebuie sa-mi programez sa-l caut cu trei zile inainte si nici macar asa nu e prudent. De fiecare data cand iau bucata aia ordinara de carton care imi poarta numele in buzunar, ii stiu locul maxim o zi-doua. Dupa aia o scot din buzunar si o pun fie pe masa, sub hartii, fie in biblioteca, la vedere, sub un munte de lucruri inutile, fie il uit in vreun buzunar intre servetele rasucite cu muci si resturi de pachete de tigari. Buletinul meu este vesnic pierdut. Pe langa faptul ca arata mai prost finisat decat un certificat de garantie pentru pantofi si ma obliga sa-mi petrec deseori o jumatate de ora la controlul vamal din cauza ca are marginile zdrentuite din fabricatie, mai e si suficient de mijlociu incat sa nu-l gasesc aproape niciodata.
Atata timp cat actele noastre de identitate arata cum arata, nu inteleg de ce nu am putea primi de la politie, in loc de un buletin, un teanc de buletine identice asa cum mai primesc carti de vizita sau carti de joc. Daca as avea 100 de buletine, n-as mai avea probleme sa le pierd sau sa le uit. De ce trebuie sa fie unul singur daca e atat de ieftin. Sau, si mai bine, de ce n-as primi si un buletin supradimensionat, de 100/150 cm, asa cum sunt cecurile din concursurile televizate. Sa am un buletin mare cat Monalisa, zau daca s-ar mai strecura intre plicuri pentru cd-uri. In cel mai rau caz l-as uita in vreo statie de autobuze, rezemat de chioscul de bilete.