De Citit : Editoriale

Anonimii

| 10 noiembrie

Rataciti in lumea filmelor

Dupa-amiaza lejera de week-end cand, dupa micul-dejun, te duci la cinema sa iti iei doza de teorii conspirationiste cu nou-aparutul Anonymous (ca scapasem Codul lui Da Vinci la tv). Nu va speriati, nici cei care l-ati vazut, nici ceilalti. Nu voi povesti despre scenele de nuditate partiala cu regina octogenara si nici despre cat de puslama zice Roland Emmerich ca ar fi fost Will Shakespeare. Nu e despre Anonymous. Ci despre cum se poate ca la un astfel de film, care e mainstream si nu prea (mai putin decat Codul lui Da Vinci si mai mult decat Melancholia), sa ai in sala un grup de cocalari din soiul salba­tic. Adica nu ca cei care zic la telefon "Ba, sunt la film, nu pot sa vorbesc!“ si apoi vorbesc (era urgent), ci dintre aceia care inca incearca sa-si faca rost de telefon. O ceata de ciobanei care, pe covorul rosu din holul cinematografului, pasesc ca la intrarea in Bellagio, minunandu-se de ei insisi. Si care, sunt convins, n-au inteles nimic din film si au simtit ca si-au luat teapa in final.
La fel cum cativa nefericiti din apropierea lor s-au simtit de rahat din cauza comentariilor permanente si a curselor pe care baietii le-au facut intre sala si bar de-a lungul a doua ore. Rau pentru toata lumea. De ce? Pentru ca raman inca foarte multi oameni in tara (inclusiv in Bucuresti) care nu sunt prinsi in rutina actelor culturale de tot felul. Si, ca un fidel endorser Orasul Meu, o sa consider ca avem succes cand baietii astia vor sti de la noi sa se duca la Pumni de otel si nu la Anonymous (bine ca n-au nimerit la Pina 3D…). Macar o satisfactie am avut: punctul cel mai intens al incursiunii lor pare sa fi fost spotul Orasul Meu dinaintea filmului. Nu e el laser frate, dar e singurul din calup la care am vazut oameni razand si comentand. Comportament care, la reclame, spre deosebire de filme, e de apreciat.