De Citit : Editoriale

AMINTIRI DIN COPILARIE

| 05 mai

Prima zi de marti
Cezar PARLOG

Prin ’80, in prima zi a unui nou an de scoala generala. S-au impartit manuale, am aflat noii profesori, s-a facut vizita medicala. Apoi chestii administrative. Cote de maculatura, borcane, fier vechi. Si castane. Cu ele n-aveam treaba: punea taica-miu doi-trei soldati sa-mi adune.
A doua zi am pornit spre scoala cu mult mai devreme, desi obiceiul era sa ies pe fuga, in ultimul moment; ce mai, ceasul rau! In fata scolii, cativa colegi, sigur fara avantajul unui tata cu subordonati, aruncau cu un bolovan intr-un castan ca sa-si faca cota. Dadeau prin rotatie si cu folos. I-am rugat sa ma lase si pe mine o data, si intr-un final, au vrut. M-am concentrat, mi-am adunat toate puterile si am aruncat. Nu mai stiu cate castane au cazut, dar bolovanul a ajuns fix in masina de langa copac, trecand glorios prin luneta. Statea frumos, pe catifeaua rosie din spatele masinii, etalat ca un exponat de pret din vitrina unui muzeu de mineralogie.
Am fugit speriati spre scoala apoi in clasa. Unde eu, eram chiar un monument de cumintenie. In prima sau a doua ora, usa s-a deschis si, eveniment mare, a intrat chiar directorul scolii. I-a spus ceva profei si ma cheama afara. Esafodajul meu, in care intrau succesiv descoperirea amprentelor, prafuri albe intinse cu pensula, lame de microscop si alte cercetari profunde, s-a prabusit cu zgomot, plansete si multe lacrimi. La cancelarie erau un militian si un pagubit. Lucrurile au intrat pe un fagas normal, oamenii m-au potolit cu bunavointa, doar nu se intamplase nimic (foarte) rau, si am intrat din nou la ora.
Acasa, am inceput sa plang inca din usa blocului. Se stia deja de isprava, s-o fi ocupat diriginta. Taca-miu, principalul pericol, a venit tarziu acasa, avea un program mai lung; nu m-a batut, ba chiar m-a linistit, oricum era si cazul, plangeam deja de cateva ore. Stiu ca pe-atunci parbrizul de Dacie era o mie de lei, jumate dintr-un salariu frumos.
Si mai stiu un lucru, poate la fel de important, daca nu si mai mult, care, desi agravant, poate ca ma scapase de binemeritata bataie: a doua zi, ca in fiecare an pe 17 septembrie, era ziua tatalui meu: La multi ani, Batrane, pe acolo pe unde esti!