De Citit : Altele

Breaking News Sziget Festival 2016

| 17 martie

Rihanna va fi capul de afiș al Zilei 0 pe Insula Libertății. Sziget
Festival durează o săptămână și va avea loc în perioada 10-17
august, la Budapesta.
La cei 28 de ani ai săi, Rihanna este în prezent una dintre cele mai
de succes interprete pop. Este cea mai tânără interpretă care a
reușit să ajungă numărul unu în topuri cu nu mai puțin de 14
single-uri, a câștigat 8 premii Grammy și 12 Billboard Music
Awards. Mult așteptatul său album, intitulat „Anti”, a fost
lansat anul acesta, primind deja critici foarte pozitive. E o plăcere
să o avem în program la Sziget Festival!

Programul pentru Sziget 2016 prinde treptat formă, printre artiștii deja
confirmați numărându-se Muse, David Guetta, Sia, The Last Shadow Puppets, Noel Gallagher, Bastille
și mulți alții! Urmează să sosească însă multe alte anunțuri, atât despre programul
muzical cât și despre ceea ce noi numim „soul of Sziget”,
nenumăratele programe non-muzicale de pe Insulă.

Sziget Festival își va deschide porțile în luna august și se așteaptă
să găzduiască vizitatori din peste 90 de țări. Cei interesați
sunt sfătuiți să se grăbească căci biletele se vând cu
repeziciune – spre exemplu, biletele
pentru VIP Camping sunt deja epuizate.
Opțiunile de cazare pot fi găsite aici:
http://szigetfestival.ro/cazare

Reamintim că artiști solo, dueturi sau trupe cu maxim 3 membri
se pot înscrie, până la 31 martie, în cadrul Campfire
– detalii, aici: http://campfire.szigetfestival.ro
De asemenea, designerii inspirați sunt invitați să creeze un tricou pentru #Sziget2016
– atenție, data limită de înscriere este 17 martie! Mai multe
detalii: http://szigetfestival.ro/arta/creeaza_un_tricou

Numele confirmate până acum (în ordine alfabetică):

Aurora
Bastille
Bloc
Party
Bring
Me The Horizon
Bullet
For My Valentine
Crystal
Castles
CHVRCHES
Datsik
David
Guetta
Dyro
Excision
JAIN
Jake
Bugg
Jess
Glynne
John
Newman

K.I.Z.
Kodaline

Kovacs
M83

Molotov
Muse
Naughty
Boy
Nicky
Romero
Noel
Gallagher
Oscar
and the Wolf
Parkway
Drive
Parov
Stelar
Rico
& Sticks
Rihanna

Róisín
Murphy
SIA
Sigur
Rós
Sum
41
The
Last Shadow Puppets
The
Lumineers
The
Neighbourhood
Tourist
Travis
Scott
Unkle
(live)
Wilkinson
(live)
Years
& Years

Mai multe detalii despre program, în perioada următoare.

Bilete și informații: http://www.szigetfestival.ro