“Viitorul e-n trecut”
Eram destul de hotarat sa va povestesc astazi despre ultimul album al celor de Seefeel, una din trupele adolescentei mele, care tocmai a revenit, dar mi-am dat seama ca am facut abstractie de un artist care de un an incoace imi tot suna in urechi, James Blake. Blake este unul dintre cei mai surprinzatori muzicieni din ultima vreme. Si o spun si prin prisma faptului ca are doar 21 de ani. Cu toate astea, are o maturitate muzicala si un simt al esentializarii atat de acut, incat ma face sa cred ca de la o anumita varsta acest baiat s-a ocupat doar cu muzica. In continuu!
Prima data am auzit de el din cauza colaborarilor cu Mount Kimbie. Dupa care am vazut ce a facut si cu Untold, dar niciunul din aceste feature-uri nu prevestea ce avea sa insemne James Blake singur. Dupa, a aparut CMYK, un EP pe care l-am ascultat obsesiv. Si au mai fost cateva piese care au aparut de atunci si m-au dat peste cap. E, si acum incerc sa explic de ce "viitorul e-n trecut".
Toata constructia lui Blake contine sampluri din r&b din perioada anilor ’90. Dar totul este trecut prin filtrul personal al acestui domn si capata o cu totul alta dimensiune. Samplurile sunt cateodata foarte evidente, iar alteori sunt atat de „intoarse“ si contextualizate incat nimic nu mai este recognoscibil. Maiestria lui Blake nu este in alegerea acestor sampluri, ci in cum le integreaza. Cum partile vocale, care uneori sunt chiar ale lui, sunt editate milimetric si asezate pe teme de soul sau jazz. Ma frapeaza cum totul este atat de simplu si plin. Muzica este perfect balansata, fara pic de ostentatie. Basul este rotund si cald, sinth-urile filtrate sunt ca un covor pentru temele muzicale vocale si totul are o mare doza de firesc. A, si totul este nou si vechi in acelasi timp. Daca nu ati servit pana acum James Blake, rupeti-va nitel timp si ascultati-l, promit satisfactie.
***
Click pentru toate recomandarile muzicale.