De Citit : Altele

Traduttore, traditore ?

| 26 octombrie

Teribil m-ai tradus

Una dintre cele mai nasoale frustrări e să citeşti o carte bună tradusă prost. Intuieşti minunăţia care e ascunsă în inima fiecărei pagini, dar nu poţi ajunge la ea. Întrezăreşti lumea fabuloasă pe care scriitorul a închipuit-o, dar nu te poţi strecura decât la periferia ei, cu eforturi care, în cele din urmă, te lasă cu nervii varză. Simţi că muzica originară a scriiturii e acolo, lângă tine, dar traducătorul mioritic îţi oferă un cor al măgarilor sau un montaj de gramatician conştiincios, în cel mai bun caz, dar cu suflet şi urechi de tablă.

Înţelegi că multe edituri lucrează contra crono­metru, că traducătorii buni sunt un pic mai costisitori, că e necesar să se dea o şansă şi tinerei generaţii, nepoatelor de la Litere, consătenilor, vecinilor, dar asta nu înseamnă că poţi încuviinţa violarea unor bunăciuni de cărţi. Iar prin traducerile filmelor de la cinema şi de la televizor, violul capătă dimensiuni cu mult mai generoase, scoţând la iveală perversiuni greu de închipuit. Deunăzi, într-un film, un personaj spunea că „the constable“ (poliţist, detectiv, nu adjectiv) trebuie anunţat imediat. Traducerea era: „Trebuie să-l anunţăm pe domnul Constable“. Mişto, nu?!

În cazul ăsta, nu există oficiu pentru protecţia consumatorului. Până la urmă, se găsesc destui traducători, din toate generaţiile, care dovedesc o bună cunoaştere a limbii din care traduc, dar calitatea asta nu e suficientă. Pentru a fi un traducător bun, trebuie să ştii al dracu’ de bine… ROMÂNEŞTE. Şi că să dau un exemplu din tabăra meseriaşilor rari, a celor cărora le datorăm privilegiul de a trăi miracolul lecturii, îndrăznesc să vă recomand o traducere (scuzaţi-mă, doamnă!) bestială. Citiţi-l pe Saramago, în traducerea Mioarei Caragea. Luaţi, pentru început, „Memorialul mănăstirii“.

Şi mai vorbim.