De Citit : Altele

Singur în Vamă

| 04 august

Există femei frumoase? Există. Unde e frumuseţea lor? Îmi vin doar două locuri în minte: în sex şi în blândeţe. Le luăm în ordine. E frumoasă femeia cu bazin rotund şi cald ca un cuptor, cu talia suplă ca un horn, cu sâni ca nişte izvoare calde, legate de misterele pământului prin picioare puternice şi drepte ca nişte tulpini, înfipte în adâncuri de lavă cu gleznele lor ascuţite? Este. E frumoasă şi femeia banală, care ştie însă să zâmbească a vrajă şi-ţi arată din ochi că-ţi poate transforma ruşinea albă în copii? Da, este. Cât despre blândeţe, nu e frumoasă o femeie cu ochi atât de calzi, de-ţi topesc răutatea într-o clipă? Nu e frumoasă o femeie care îţi mângâie spre zare durerile de pe obraz cu naturaleţea cu care ţi-ar lua de-acolo o geană căzută? Ba este. Dar peisajele, peisajele sunt frumoase? Păi sunt. Poate pentru că sunt curate. Poate pentru că sunt puternice. Poate pentru că ne aduc aminte de vremurile când nu înfipsesem în câmpii insectare de oameni, fie ele şi cu lift. Şi frumuseţea interioară, o să mă-ntrebaţi? Ce e? Nu că aş şti, dar am auzit că sufletul nostru ar fi frumos ca un nud. Curat şi dezbrăcat de iluzii, de vorbe înfipte-n noi când eram mici şi moi, dezbrăcat de flegmele care ni s-au închegat în gât din lacrimile noastre, murdărite de atâta înghiţit. Sufletul nostru sătul de atâta nesaţ, de atâta eu şi nu tu.
Bun, şi totuşi, de ce numim toate frumuseţile astea la fel? Nu ştiu alţii de ce o fac, dar mie, când văd o femeie frumoasă, un asfinţit culcându-se pe după un munte sau un om care luminează de dinăuntru, mi se taie exact aceeaşi răsuflare.

Print Friendly