De Citit : Altele

Optimism

| 20 septembrie

 

V-ați întrebat vreodată ce vă place ? Vă spun eu ce-mi place și poate o să vă placă și vouă.

Că tehnologia e atât de ieftină. Că există muzică pe lume și chiar si în ea. Că citesc. Că râsul e contagios fără cuvinte. Că sexul e aproape ilegal și, deci, mult mai placut. Că gândesc. Că prezentul îți pune trecutul la pachet pentru viitor. Că simt prefacuții pentru că fac totul prea tare. Că nu mi-e frică de mine. Că mă trăiește viața și nu doar eu pe ea. Că simetria mă bucură ca o aducere aminte. Că nu trebuie să-nțeleg femeia. Că oamenii se pot schimba profund și la treizeci de ani. Că nu trag concluzii mari. Că aerul dimineții mi-aduce aminte că sunt cald. Că m-am avântat in largul meu. Că problemele îmi rostogolesc mereu cimentul și nu mă întăresc, de exemplu: așa. Că am prieteni destul de inteligenți ca să mă ierte. Că sunt mult mai multe zări decat patru. Că există Brasov. Că n-o sa apuc niciodată să citesc tot internetul. Că n-o să apuc niciodată să văd toate filmele. Că am fost înșelat și nu îmi mai e teamă.

Că am fost celebru și-am scăpat. Că există drumuri spre mare. Că există drumuri prin munte. Că mașina e de fapt un scaun zburator cu muzică. Că femeile zâmbesc ca și cum sunt al lor. Că beau vin roșu în cadă. Că am geam în baie. Că fumez și dansez prin casă. Că mai vad oameni. Că am văzut bătrâni plângând ca niște copii.

Că nu trăim mai rău. Că există parfumuri. Că vorbesc cu plăcere. Că dragostea rămâne după ce reduci totul la absurd. Că nu mai sufăr ca acum zece ani, ci mult mai rafinat. Că îmi place de mine. Că îmi place de tine. Că simt că-mi calcă drumul pe sub pași. Că dacă las lumina să intre de peste tot n-o să mai am umbre. Că toată viața asta, dar absolut toată, este o masă mare pregătită pentru cei dragi.